Becali e masochist: „Vreau să am un 2009 la fel ca anul ăsta!”

Becali e masochist:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali s-a declarat mulțumit de ceea ce i-a oferit anul acesta.

„Măcar de-ar fi 2009 ca și 2008. Nu mai ziceți voi că a fost un an prost, că nu am luat trofee… Mi-aș dori să fie 2009 ca 2008, să intrăm iar în grupele Ligii Campionilor”, spune finanțatorul stelist în timp ce se plimbă prin Poiana Brașov.

Sintetizând, situația Stelei în acest an se prezintă astfel: ratarea la mustață a titlului aferent sezonului 2007-2008, după ce recuperase o diferență de 11 puncte față de adversara CFR în numai 10 etape, dar calificarea pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor, ceea ce a reprezentat un plus financiar serios. Parcurs slab apoi în cea mai bogată competiție intercluburi, prestație asemănătoare și în campionat, dar totuși dătătoare de speranță, deoarece diferența față de lider nu e decât de șase puncte. Steaua se află la un nivel în care poate da lovitura în 2009 sau, dimpotrivă, poate pierde totul!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Rusescu a numit omul din fotbal pe care
Rusescu a numit omul din fotbal pe care "nu vrea să-l mai vadă niciodată": "A vrut să mă lovească, nu…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama ei vitregă
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce mesaje tulburătoare a primit Adriana Bahmuțeanu de la unul dintre fii. Băiatul a folosit replici dure la adresa mamei lui
Ce mesaje tulburătoare a primit Adriana Bahmuțeanu de la unul dintre fii. Băiatul a folosit replici dure la adresa mamei…
×